Cadou de suflet, în prag de Crăciun

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (V)

Religie 23 Decembrie 2016 / 07:30 3963 accesări

În exclusivitate pentru ziarul ”Telegraf”, dar și pentru toți cititorii, oriunde s-ar afla, preotul paroh al Bisericii „Sf. Nicolae Vechi“, din Constanța, părintele Marius Moșteanu, a avut minunata îngăduință de a dărui o rază de soare sufletelor noastre, pentru a ne face iarna mai ușoară și mai plină de bucuria apropierii de Dumnezeu. Astăzi vă prezentăm ultima parte a amplului interviu acordat de părintele Marius Moșteanu.

Rep.: Cum vedeți smerenia a europenilor care sunt creștini de a accepta înlăturarea însemnelor creștine, redenumirea unor sărbători creștine, pentru a nu leza refugiații musulmanii veniți aici?

Pr. M.M.: Această frumos numită smerenie a europenilor este o realitate. Dacă nu vom înțelege că libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea celuilalt, nu am făcut nimic. Nu trebuie să ne sperie, însă, apartenența unor simboluri la o religie sau la alta. Nu se pune problema unui război instituțional din punctul de vedere al religiilor, ci se pune mai degrabă problema instituțional, din punctul de vedere al politicii de autoritate. Întotdeauna au avut oamenii păreri diferite, creștinii sunt totdeauna invitați să respecte părerea celuilalt. Nu mi se pare un pericol, cum mulți văd așa ca pe un bau-bau lumea islamului, nu mi se pare un pericol să îl lași și pe celălalt să se roage în felul său, dar cu o singură condiție, să fii sincer tu în rugăciunea ta, că celălalt este sau nu este sincer este problema lui și a divinității căreia i se închină, dar problema ta este să fii sincer tu. Cred că un om sincer, în orice cultură istorică, va avea bucuria că s-a învins pe el, că într-un război asta este problema, dacă ne învingem pe noi înseamnă cu suntem victorioși, dacă nu, nu. Nu văd un pericol pentru că nu poate, în mintea mea, exista o sumedenie de Dumnezei, așa cum crede partea asta a autorității politice că, vezi, Doamne, vine un simbol peste simbolul meu. Nu, când simbolul acela duce la o divinitate, cu siguranță că se întâlnește în profunzimea religiozității umane cu Dumnezeul meu. Nu pot exista mai mulți pentru că s-ar mărgini unii pe alții și n-ar mai fi Infinitul. Nu cred în scenarii negativiste, apocaliptice, ci cred în posibilitatea omului de a trăi frumos. O poate face, dar fără să se raporteze neapărat la majorități sau la minorități. Să se raporteze la el și la relația lui sinceră cu Dumnezeu.

Rep.: Crucile, icoanele, mă refer la cele care se poartă ca accesorii vestimentare, să le spun așa, sunt o dovadă a credinței sau sunt tocmai o dovadă a necredinței, pentru că te feresc de ceva, de frici?

Pr. M.M.: Noi credem din dragoste, nu din teamă. Oricât de ciudat ar părea, când am fost în Praga, unde citisem că 92% din cetățeni sunt declarați atei, am constatat că cele mai multe obiective turistice erau catedralele, chiar dacă unele fuseseră transformate în baruri și așa mai departe, totuși, ideea de Dumnezeu nu dispăruse. Bine că încet-încet s-a mai îmblânzit și acest procent de 92%, am aflat că de fapt era vorba despre un interes material, era vorba despre o impozitare pe care dacă te declarai într-o religie sau alta trebuia să o faci. Așa că lucrurile stau mult mai departe decât cred alții. Important este că simbolurile au și prin sine o anumită putere, în afară de puterea pe care le-o dăm noi. Noi potențăm ceva care există. Dar cel mai important este să știm că un simbol are valoare maximă dacă îi dăm valoare maximă. Dacă noi purtăm o cruce pentru că ne-a învățat un stilist sau un fengshui-ist să o purtăm într-un anumit fel, nu putem totuși să îi diminuăm până la o anula valoarea ei duhovnicească, dar asta nu înseamnă că trebuie să o purtăm de frică sau s-o purtăm că așa se poartă sau că așa ne-a zis cineva.

Rep.: V-am întrebat pentru că în Marea Britanie, de exemplu, au fost procese intentate unor creștini care purtau o cruce la gât și ar fi lezat convingerile musulmanilor și culmea este că aceștia din urmă au câștigat în instanță. Sau ar fi servit meniuri cu carne de porc, contrar conceptelor musulmane.

Pr. M.M.: E adevărat că și noi când mergem în lumea musulmană mâncăm doar oaie și porcul nostru este lăsat deoparte, acasă îl servim cu mai mare plăcere, dar, într-adevăr, sunt lucruri duse la extrem. Să ți se intenteze un proces pentru că porți un simbol creștin în fața unui musulman este unul dintre argumentele că lumea de multe ori exagerează, dar sunt excepții care întăresc regula că, de fapt, e loc pentru toată lumea pe pământ. Extremismul nu ține de o religie, după cum alții vor să mă contrazică. Nu, ține de om, de firea lui.

Rep.: Ce le transmiteți constănțenilor și românilor, în general, în Postul Crăciunului și cum petreceți sărbătoarea Crăciunului?

Pr. M.M.: O strategie foarte bună pentru a ne simți bine de Sărbători este aceea de a ne mulțumi cu ceea ce avem și de a vedea ce avem și de a folosi ceea ce avem. Pentru că, dacă vom aștepta de la alții, cel care are așteptări cu siguranță că va avea dezamăgiri, dar dacă pornim de la bucuriile simple, avem o familie, ne bucurăm de familie; nu avem o familie, nădăjduim că la anul ne va găsi Dumnezeu o familie. Totdeauna să pornim de la ceea ce avem, pentru că ne putem pune un început bun. O scară nu poate să fie urcată decât treaptă cu treaptă. Dacă avem condiție fizică, mai sărim și câte o treaptă mai mult, dar scara, ca să ajungem sus, se parcurge treaptă cu treaptă și treapta pe care o avem sub picioarele noastre este realitatea. Putem să visăm, dar nu putem să nu avem sub picioarele noastre nimic. De aceea trebuie să punem accentul pe ceea ce avem și cu siguranță că pentru cel care se întreabă ”Dar eu ce fac, că nu am nimic?” spun să se mai uite puțin în jur și să vadă lucruri pe care nu le bagă în seamă, cum este sănătatea, cum este posibilitatea de a face un lucru pe care altul nu poate să îl facă, de exemplu, să mănânce singur. S-a gândit cineva că este dator să mulțumească și pentru acest lucru? Nu s-a gândit, dar dacă se întâmplă ceva cu el sau cu un apropiat de-al lui, atunci vede cât de importante sunt lucrurile mărunte, așa-zis mărunte. Chiar mă gândeam odată, mă durea un picior și zic ”Uite, n-am mulțumit niciodată lui Dumnezeu că nu m-a durut până acum nimic”. Și uite, și acum îmi dau seama că și când fac un exercițiu fizic, și când mă mai ocup de corpul meu, trebuie să știu că, dacă n-aș fi sănătos, n-aș putea să o fac. Și atunci, trebuie să fim atenți cu ceea ce avem, ăsta este mesajul de Crăciun.