Acces la internet wireless gratuit la sediile SPIT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Condiţii

Acces la internet wireless gratuit la sediile SPIT

Administrație 16 Iunie 2012 / 00:00 481 accesări

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa oferă contribuabililor acces gratuit la internet wireless în toate locaţiile instituţiei. Conform declaraţiilor directorului executiv al SPIT, Virginia Uzun, persoanele fizice şi juridice care se adresează agenţiilor fiscale din str. Badea Cârţan nr. 3, Atelierelor nr. 6, Sg. Nicolae Grindeanu nr. 66 şi Sulmona nr. 22 şi care dispun de un laptop, smart phone sau orice alt dispozitiv cu capacităţi wireless se pot conecta gratuit la Internet. Conectarea se face extrem de simplu prin lansarea browser-ului de Internet şi acceptarea condiţiilor de utilizare. „Pentru a asigura confortul celor care doresc să navigheze pe Internet, în vederea accesării site-ului instituţiei www.spit-ct.ro sau pentru rezolvarea altor probleme care presupun conectarea la Internet, spaţiile de aşteptare destinate contribuabililor au fost amenajate cu scaune tip băncuţă. Amintim că, la sediul din str. Sulmona nr. 22, contribuabilii beneficiază din anul 2011 de serviciul gratuit de internet wireless“, a explicat Uzun. (I.H.)



12