Premierul David Cameron vrea să limiteze accesul imigranţilor est-europeni, în special români şi bulgari, la sistemul britanic de ajutoare sociale, relatează presa britanică. Într-un interviu acordat BBC1, David Cameron a indicat că această limitare ar avea ca scop limitarea costurilor care vor fi generate de un nou val de imigranţi din Europa de Est, după ce restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari vor fi ridicate la 1 ianuarie 2014. Atacul său asupra aşa-numitului „turism pentru ajutoare sociale” survine pe fondul îngrijorărilor privind miile de muncitori din cele două ţări care ar urma să vină în Marea Britanie, în căutarea unui loc de muncă, notează The Belfast Telegraph. Premierul britanic va susţine luna această un discurs important privind UE, iar intervenția de duminică reprezintă un prim indiciu asupra poziţiei sale. Cameron speră că va putea negocia cu UE, astfel încât o parte din prerogativele Bruxelles-ului să revină din nou Londrei, în special în zona reglementărilor privind piaţa muncii şi a imigraţiei. Consilierii său nu au putut oferi detalii în legătură cu modalitățile limitării accesului imigranţilor la ajutoarele sociale, dar se pare că ministrul de interne, Theresa May, examinează deja mai multe posibilități în acest sens.