Guvernul a finalizat elaborarea unei ordonanţe de urgenţă privind modificarea legii energiei şi gazelor, prin care vizează clarificarea şi urgentarea contractării şi finanţării pentru proiectele de energie regenerabilă. \"Încercăm să răspundem cât mai repede dorinţelor investitorilor în energie regenerabilă şi suntem gata cu o ordonanţă de urgenţă de modificare a două articole din Legea 123 din 2012 (a energiei şi gazelor - n.r.) astfel încât să avem claritate şi celeritate privind contractarea şi finanţarea\", a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, la conferinţa Mediafax Talks about Energy. Ea a arătat că în 10 octombrie va avea loc dezbaterea finală pe tema evaluării componentei de mediu din strategia energetică a Guvernului pentru perioada 2011-2020. Potrivit ministrului, Guvernul a finalizat studiul de impact asupra mediului al reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala Cernavodă, decizia finală fiind deja publicată pe pagina de internet a Ministerului Mediului. Decizia finală privind studiul de impact privind cele două reactoare nucleare, care ar urma să asigure aproximativ 20% din consumul de energie, va fi aprobată prin hotărâre de guvern.