Accident cumplit! Autorităţile au activat Planul Roşu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident cumplit! Autorităţile au activat Planul Roşu

Eveniment 14 Octombrie 2017 / 19:15 4592 accesări
Foto: ISU SUceava

Foto: ISU SUceava

Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe DN 2 E,între Cornu Luncii şi Rădăşeni. Pe porţiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total nouă oameni, pur şi simplu s-au zdrobit unul de altul. Un autoturism Volkswagen golf, în care se afla doar şoferul, şi care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un volkswagen TDI, în care se afla preotul Petrică Gavril din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, împreună cu membri ai familiei sale. În urma impactului, patru oameni au murit pe loc - şoferul din prima maşină şi trei persoane din celălalt autoturism, între care preotul, sora lui şi soţul acesteia Celelalte cinci victime, soţia preotului şi patru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, au fost transportate în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, scrie Monitorul de Suceava.

La circa o oră şi jumătate de la producerea accidentului, unul dintre copiii preotului, o fetiţă de doar 6 ani, a decedat la Spitalul Judeţean Suceava. Soţia preotului se află în stare foarte gravă, fiind operată în cursul serii, unul dintre copii este în comă iar alţi doi sunt în stare stabilă.

Informațiile inițiale:

Patru adulţi au murit, sâmbătă, într-un accident rutier produs în judeţul Suceava, în comuna Cornul Luncii, după ce două maşini s-au ciocnit. A fost activat Planul Roşiu de intervenţie, acordându-se primul ajutor pentru un alt adult şi trei copii. Două maşini s-au ciocnit în comuna Cornul Luncii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, informează News.ro. În cele două autoturisme se aflau opt persoane şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului au acționat un echipaj de la Descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensiva SMURD și patru ambulanțe ale SAJ. Patru adulţi au fost declaraţi decedaţi, iar echipajele intervin pentru a acorda primul ajutor la un adult şi trei copii. Trei dintre victime sunt inconştiente.

Acidentul a avut loc pe DN 2 E și a fost deschisă o anchetă pentru împrejurărilor producerii acestuia.



12