23 Decembrie 2024, 10:24
Pompierii militari au intervenit luni dimineața la un accident care a avut loc între Bran și Predeluț, soldat cu șase victime, din care una mai grav rănită, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Luiza Dănilă.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs între un autoturism și o autoutilitară.
La fața locului sunt prezente două echipe SMURD, trei echipaje aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Brașov și un echipaj de stingere cu apă și spumă de la secția Zărnești.
Din primele informații, se pare că una dintre victime este suspectă de fractură de bazin și fractură de membru inferior stâng.