Accident de muncă la Sabroso

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident de muncă la Sabroso

Eveniment 10 Mai 2013 / 00:00 3742 accesări

Un tânăr de 27 de ani, angajat al restaurantului Sabroso, din Staţiunea Mamaia, a ajuns, ieri dimineaţă, la spital după ce a căzut de pe o scară. Potrivit anchetatorilor, Gabriel Constantin Staratu este angajat al societăţii comerciale Giorgio Fast SRL, ocupând funcţia de ajutor de bucătar de aproape doi ani. Ieri dimineaţă, tânărul s-a urcat pe o scară pentru a efectua câteva reparaţii la terasă, însă la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut. Colegii lui au sunat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj al ambulanţei şi poliţia. Staratu a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost diagnosticat cu fractură de membru superior stâng. La terasă a ajuns şi o echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa. „Este un accident cu incapacitate temporară de muncă. Urmează ca o comisie a angajatorului să facă o anchetă şi să se stabilească împrejurările şi cauzele în care s-a produs evenimentul, după care va veni la ITM pentru avizare”, a declarat Marian Becheanu, inspector şef adjunct al ITM Constanţa. (A.R.)



12