Accident grav în județul Constanța! Persoane decedate pe loc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident grav în județul Constanța! Persoane decedate pe loc!

Eveniment 12 Noiembrie 2017 / 15:03 19992 accesări

Polițiștii de la Rutieră au fost chemați de urgență la un accident rutier grav, care a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 14.25, DN2A, între Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu. Din primele informații, se pare că trei persoane au rămas încarcerate. ISU „Dobrogea“ a deplasat la fața locului un echipaj de la Descarcerare, o autospecială a pompierilor, una a Serviciului Mobil de Urgenţă, reanimare şi Descarcerare Constanţa. Au ajuns la locul evenimentului şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Constanţa. În accident au fost implicate un BMW și un microbuz de marfă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia pe DN2A (E60) Constanţa – Slobozia a fost întreruptă câteva ore pe ambele sensuri la ieşirea din localitatea constănţeană Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, din cauza acestui accident rutier grav.

Doi bărbați și o femeie sunt cele 3 persoane decedate în urma impactului frontal între cele două autovehicule. Pe lângă cele trei persoane decedate, încă una se află intubată, în comă. Ce-a de-a patra victimă a accidentului a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, cu un echipaj SMURD.

Potrivit primelor informații, de vină ar fi șoferul dubei care ar fi încercat o depășire, moment în care a lovit pe contrasens bolidul care circula regulamentar.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabilit împrejurările în care a avut loc accidentul.



12