Medicii de la Serviciul de Ambulanță au intrat în alertă marți seară, în jurul orei 21.38, în urma unui apel primit prin serviciul unic de urgență 112. Aceștia au fost anunțați despre un accident rutier care s-a produs în zona taberei de la Năvodari. Un pieton a intrat în comă după ce a fost lovit de un autoturism marca Opel la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 61 de ani. Acesta conducea mașina pe Drumul Comunal 86 și, în momentul în care a ajuns în zona taberei de la Năvodari, l-a acroșat pe pietonul de 59 de ani care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Constanța. Conform medicilor, pacientul se află în comă, după ce a suferit multiple traumatisme: cranian, toracic, abdominal, precum și o fractură deschisă de membru inferior.