O femeie, pasageră într-un taxi, a murit, iar şoferul care conducea maşina a ajuns la spital, în urma unui accident produs, marţi dimineaţă, în Bucureşti. Şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei din cauza vitezei, iar autoturismul a lovit un parapet de pe mijlocul drumului, a pătruns pe trotuar şi s-a răsturnat, potrivit news.ro.
Accidentul s-a produs, marţi dimineaţă, în zona Pipera din Bucureşti.
Potrivit comisarului şef Ovidiu Munteanu de la Brigada Rutieră a municipiulu Bucureşti, taximetristul care mergea în direcţia Tunari, nu a adaptat viteza la coborâre pe pod, iar autoturismul a lovit un parapet care desparte sensurile de mers, a ajuns pe trotuar, s-a răsturnat şi s-a oprit într-un stâlp de protecţie.
O femeie în vârstă de 37 de ani, pasageră în taxi, a murit, iar şoferul a fost rănit şi transportat la spital, conform sursei citate.
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.