Accident în mina Lupeni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident în mina Lupeni!

Eveniment 18 Iulie 2018 / 11:22 598 accesări

Doi mineri au fost prinşi în subteran, miercuri, la cota 40, după ce tavanul unei galerii din mina Lupeni s-a surpat. Mai mulţi salvatori intervin pentru scoaterea victimelor de sub pământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu, a declarat că primele informații arată că cei doi mineri prinși în subteran sunt conștienți.

„A fost un accident la mina Lupeni. Sunt două persoane rănite. Din primele informații, ar fi conștienți. Nu au fost încă scoși la suprafață”, a spus Dumitrescu.

Potrvit președintelui Sindicatului Muntele din Valea Jiului, surparea s-a produs în jurul orei 8.00, la cota 40, la 3 kilometri de intrarea în mină.

„A fost o surpare miercuri, în jurul orei 08.00. Au fost prinși doi mineri, unul este bine, s-a ajuns și la celălalt. I se acordă primul ajutor. Erau în mină", a declarat Darius Câmpean.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, că salvatorii sunt deja în interiorul minei Lupeni, unde se află doi mineri prinși în subteran, unul dintre aceștia fiind într-o stare gravă. Arafat precizează că intervenția este una dificilă, întrucât trebuie parcurși 3 kilometri până la mineri.

„Salvatorii sunt în subteran, încercăm să îi aducem la suprafață. Unul este conștient, celălat este într-o stare mai gravă. Pe drum este un elicopter SMURD. Avem oameni la suprafață care lucrează. Este greu de spus când îi vom scoate, sper că în următoarea oră. Este greu, pentru că sunt trei kilometri de mers și avem o persoană rănită”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat.

(stiripesurse.ro)

Taguri articol


12