22 Noiembrie 2024, 20:20
Un muncitor în vîrstă de 51 de ani, din Constanţa, şi-a pierdut viaţa ieri după-amiază la locul de muncă, după ce s-a prăbuşit de pe acoperişul unei clădiri aflate în construcţie în incinta campusului universitar. Potrivit anchetatorilor, Ionel Sima, angajat ca tinichigiu la firma „Litoral Construct”, lucra la jgheaburile clădirii. La un moment dat, el s-a îndepărtat de zona în care se muncea, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la înălţimea de 20 de metri. În urma impactului cu solul, bărbatul a murit pe loc. Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul de muncă.