Accident mortal lîngă Nazarcea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident mortal lîngă Nazarcea

Eveniment 08 August 2009 / 00:00 2195 accesări

Un bărbat în vîrstă de 34 de ani, din oraşul Ovidiu, a murit, joi seară, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un cumplit accident rutier petrecut la ieşirea din localitatea constănţeană Nazarcea. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) spun că Nicolae Maftei, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, se deplasa pe Drumul Judeţean 228, dinspre Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hîrşova) către DN 22 C (Constanţa - Cernavodă). La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul extrem de denivelat, şoferul a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un tir condus de Daniel Voicu, de 33 de ani, din comuna Peştera. În urma impactului devastator, Nicolae Maftei şi-a pierdut viaţa. Pentru scoaterea trupului neînsufleţit al bărbatului dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc tragedia.

Taguri articol


12