Scene cumplite pe Drumul Naţional 2A, în apropierea oraşului Ovidiu, după ce un şofer băut a provocat un accident rutier în urma căruia un om a murit şi alte trei persoane au fost rănite. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ion Popa, de 56 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca BMW, se deplasa pe Drumul Naţional 2A (Constanţa - Hârşova), dinspre Constanţa către Ovidiu. Ajuns în apropierea oraşului Ovidiu, spun oamenii legii, acesta a pierdut controlul maşinii, care a pătruns instantaneu pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un taxi marca Chevrolet, condus regulamentar, dinspre Ovidiu către Constanţa, de Viorel Toma, în vârstă de 31 de ani. După primul impact, BMW-ul a fost proiectat într-un Seat la volanul căruia se afla Adrian Becheangă, de 30 de ani, şi într-un Renault, condus dinspre Ovidiu către Constanţa, de Gheorghe Ştioboranu, de 26 de ani. În urma carambolului rutier, Viorel Toma, şoferul taxi-ului, şi-a pierdut viaţa, medicii care au sosit la locul accidentului nemaiputând face nimic pentru a-l salva. Ion Popa, Adrian Becheangă şi Gheorghe Ştioboranu au fost răniţi, ei fiind transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pentru scoaterea trupului neînsufleţit al lui Viorel Toma din taxi-ul distrus a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. La testarea lui Ion Popa, conducătorul auto al BMW-ului, cu aparatul Drager, poliţiştii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii îl cercetează acum pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc această tragedie rutieră.