Accident mortal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident mortal

Eveniment 17 Decembrie 2013 / 00:00 1767 accesări

O femeie de 68 de ani şi-a pierdut viaţa duminică după-amiază, după ce a fost implicată într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 12.30, pe Drumul Naţional 3, ce leagă Constanţa de Murfatlar. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Vasilică Viorel Stan, de 48 de ani, a condus o autoutilitară marca Ford, dinspre Murfatlar către Constanţa. “În localitatea Valu lui Traian, şoferul a accidentat o femeie care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Rutiere. În urma impactului, victima, Maria Cercel, a fost grav rănită. O ambulanţă, dar şi Poliţia au ajuns în scurt timp la locul accidentului. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, aceasta a murit după câteva ore. Şoferul a fost testat cu aparatul Drager, poliţiştii constatând că bărbatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.



12