Accident mortal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident mortal

Eveniment 29 Septembrie 2012 / 00:00 1636 accesări

Un bărbat a cărui identitate nu a putut fi până acum stabilită şi-a pierdut viaţa, joi seară, în urma unui accident rutier petrecut în zona Popasului Cişmea. Potrivit anchetatorilor, Daniel T., de 38 de ani, din Constanţa, a condus o maşină pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), dinspre Constanţa către Ovidiu. Ajuns în zona Popasului Cişmea, acesta a acroşat un bărbat de aproximativ 45 – 50 de ani, care a încercat să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure, din dreapta conducătorului auto. În urma impactului, victima a fost aruncată înapoi, peste autovehicul, şi lovită de un alt autoturism, condus de Cudret I., de 28 de ani, din Constanţa, în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului, pietonul a murit, în pofida eforturilor depuse de medicii care au sosit la locul accidentului. Poliţiştii de la Rutieră nu au găsit asupra bărbatului niciun document, aşa că nu au putut stabili identitatea acestuia. Oamenii legii continuă cercetările. (R.M.)

Taguri articol


12