Două persoane sunt transportate la Spitalul Municipal Tulcea după ce ambarcațiunea în care erau, în Delta Dunării, s-a izbit de un copac de pe marginea apei. Una dintre victime, supraponderală, este transportată la Tulcea cu o ambarcațiune SMURD.
Pichetul de pompieri Nave operative Crișan a fost solicitat, cu puțin timp în urmă, să intervină la un accident naval produs pe unul din canalele din zona localității Gorgova. “O ambarcațiune din aluminiu a pierdut controlul și a întrat într-un copac de pe marginea apei. În ambarcațiune erau două persoane de sex masculin.
În prezent sunt conștienți și stabilizati”, informează Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea. Potrivit sursei, unul dintre bărbați, de 49 de ani, din Târgu Mureș, având aproximativ 150 kg, este transportat către Tulcea de nava SMURD, cu un echipaj de trei subofițeri. Cea de a doua persoană a fost preluată de nava Serviciului de Ambulanță Județean, Tulcea.