O dubă DIAS a fost implicată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier petrecut în zona Capitol, din municipiul Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că autospeciala marca Mercedes a Serviciului de Intervenţie Rapidă, înmatriculată CT 50 POL, se deplasa pe bulevardul Mamaia, către strada Mircea cel Bătrân, fără a avea semnalele acustice sau luminoase în funcţiune. La intersecţia cu bulevardul Tomis, spun anchetatorii, şoferul autospecialei a forţat semaforul şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Opel, înmatriculat B 77 JDV, aparţinând firmei de pază Save and Self Security, care circula regulamentar pe bulevardul Tomis, dinspre strada Ion Raţiu către bulevardul Ferdinand. În urma impactului, autospeciala mascaţilor a ieşit în décor. Accidentul s-a soldat cu rănirea unui agent de pază aflat pe scaunul din dreapta faţă al Opelului. Acesta a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar nu a rămas internat în unitatea sanitară. Niciunul dintre luptătorii DIAS aflaţi în autospecială, printre care şi şeful DIAS Constanţa, cms. şef Emanoil Moraru, nu a suferit leziuni în urma accidentului. “El a trecut pe verde, eu am forţat galbenul”, a recunoscut şoferul autospecialei DIAS imediat după accident. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat cu aparatul Drager pe cei doi conducători auto implicaţi în coliziune, dar rezultatul a fost negativ. Se pare că autospeciala DIAS se întorcea la bază, după o intervenţie. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.