Un bărbat în vârstă de 59 de ani s-a ales cu dosar penal după ce ieri s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în zona BIG, din Constanţa. Poliţiştii spun că Liviu Banu, aflat la volanul unui autoturism marca Seat, cu numărul de înmatriculare B 86 EBO, se deplasa pe strada Dezrobirii, dinspre strada Eliberării către zona CET. Ajuns la intersecţia cu bulevardul I.C. Brătianu, spun anchetatorii, acesta a lovit din spate un taxi marca Opel, înmatriculat CT 07 HAG, care era oprit în coloană, la semafor. În urma coliziunii, Opelul a fost proiectat într-un autobuz marca MAZ, aflat în faţa lui. Coliziunea în lanţ s-a soldat cu rănirea Doinei Hagi, şoferiţa aflată la volanul taxiului ce aparţine firmei Romaris. În maşină se afla şi un client, dar acesta a scăpat teafăr din carambol. În loc să oprească şi să sune la 112, şoferul Seat-ului şi-a continuat drumul, virând la dreapta pe bulevardul I.C. Brătianu. Şoferiţa taxiului, rănită în zona capului, a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră au pornit pe urmele şoferului fugar, care a fost găsit ceva mai târziu pe bulevardul Aurel Vlaicu. La testarea lui cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că Liviu Banu avea o alcoolemie de 0,86 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost escortat apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru recoltarea probelor biologice.