La prima oră a dimineții, polițiștii de la Rutieră au fost sesizați să intervină la un accident rutier petrecut în comuna constănțeană Oltina. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 28 de ani se deplasa cu un autoturism pe strada Portului, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, unde a lovit o căruță. Oamenii legii spun că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed. În urma impactului, un pasager din atelajul hipo a fost rănit. Polițiștii au stabilit că protagonistul accidentului avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar șoferului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.