22 Noiembrie 2024, 20:20
O femeie de 66 de ani din Constanța a fost lovită de o mașină, astăzi, pe bulevardul Tomis, în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis. Accidentul rutier a avut loc în dreptul sediului ANAF, acolo unde, ieri, o altă femeie de 71 de ani a fost, de asemenea, lovită de o mașină, în timp ce, la fel, voia să treacă strada fără să se asigure și prin loc nepermis.