Un accident rutier s-a petrecut, în jurul orei 13.00, pe drumul dinspre Băneasa spre Ostrov. Un echipaj al ambulanței, sosit la fața locului, a identificat patru victime. Din fericire, toate persoanele implicate au scăpat cu leziuni minore.
UPDATE:
Accidentul s-a produs din cauza neadaptării la condițiile de drum: carosabilul umed şi o curbă periculoasă la dreapta. Conducătorul autoturismului, în vârstă de 19 ani, din comuna Lipnița, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul, care circula pe DN3 din sens opus. Cel care a produs accidentul s-a ales cu răni uşoare, la fel ca şi ceilalți trei pesageri din cel de-al doilea automobil, un bărbat şi două femei din localitatea Valu lui Traian.