Nu mai puţin de cinci persoane, printre care un copil în vârstă de doi ani, au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier care a avut loc, în jurul orelor 21.00, la ieşirea din oraşul Murfatlar. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Gabriel Cătălin Dinu, în vârstă de 28 de ani, din judeţul Dolj, se deplasa dinspre Constanţa, către Medgidia, pe Drumul Naţional 3, la volanul unui autoturism marca Toyota, cu numărul de înmatriculare DJ 09 PSY. Ajuns la ieşirea din oraşul Murfatlar, spun anchetatorii, din cauza neatenţiei, acesta a pierdut controlul maşinii, care a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal o Dacie, cu numărul de înmatriculare CT 04 VKM, condusă regulamentar de Vasile Băbănău, în vârstă de 27 de ani, din Murfatlar. În urma coliziunii, cinci persoane, printre care şi o fetiţă în vârstă de doi ani, au fost rănite. La locul impactului s-au deplasat, în scurt timp, mai multe ambulanţe, care au transportat victimele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat pe cei doi şoferi cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. Gabriel Cătălin Dinu este cercetat acum, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.