Două persoane au ajuns la spital duminică după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier petrecut în jurul orelor 16.00 pe bulevardul 1 Decembrie, în zona ICIL. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) spun că Natalia Topârceanu, de 51 de ani, din Constanţa, aflată la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, înmatriculată CT 19 TMN, se deplasa pe bulevardul 1 Decembrie 1918, dinspre Casa de Cultură către zona ICIL. La un moment dat, spun oamenii legii, şoferiţa a încercat să întoarcă peste banda dublă continuă şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Fiat, cu numărul de înmatriculare CT 29 GIX, condus regulamentar, din sens opus, de Valentin Ilioara, de 22 de ani, din Constanţa. În urma impactului, Natalia Topârceanu şi un tânăr în vârstă de 19 ani, aflat pe scaunul din dreapta faţă al Daciei, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde nu au rămas, însă, internaţi. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier. (R.M.)