Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite luni seară, într-un accident rutier care a avut loc în zona „Scoica Land”, în jurul orei 19.25. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că o femeie de 56 de ani, din Constanţa, a condus o maşină dinspre Constanţa către Năvodari. Ajunsă în zona „Scoica Land”, spun poliţiştii, aceasta ar fi virat la stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani, din Constanţa, acesta deplasându-se în aceeaşi direcţie de mers şi angajându-se în efectuarea manevrei de depăşire peste marcajul continuu. În urma impactului, şoferiţa, doi copii aflaţi la bordul maşinii acesteia şi un tânăr de 21 de ani, pasager în cel de-al doilea autovehicul, au fost răniţi şi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii i-au testat cu aparatul Drager pe cei doi conducători auto şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.