A urcat beat la volan și a provocat un accident teribil. Este vorba despre un tânăr de 31 de ani care, în timp ce conducea sub influența alcoolului un autoturism marca Opel, a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme, provocând chiar rănirea unei persoane. S-a întâmplat joi, 25 mai, la ora 10.15. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, tânărul M.C.-D., în vârstă de 31 de ani, din Constanța, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în zona dintre Ion Rațiu și Delfinariu, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism oprit neregulamentar în aceeași direcție de mers. La scurt timp după impact, același autoturism a intrat în coliziune cu alte două mașini care circulau pe același bulevard. Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din autoturismul oprit. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.