Accidentare gravă pentru Cristina Neagu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin

Accidentare gravă pentru Cristina Neagu

Sport 13 Decembrie 2018 / 10:32 836 accesări

Calificată în semifinalele turneului final al Campionatului European de handbal feminin din Franţa, reprezentativa României nu va putea conta în ultimele două partide pe serviciile celei mai bune jucătoare, Cristina Neagu. Interul stânga al naţionalei României a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul piciorului drept şi va fi indisponibilă o lungă perioadă de timp. În minutul 52 al meciului România - Ungaria, disputat miercuri seară, Cristina Neagu a fost împinsă de Szimonetta Planeta şi s-a accidentat la genunchiul piciorului drept, fiind scoasă cu targa din teren şi transportată la spital.

„Din păcate, diagnosticul Cristinei a fost confirmat: ligament încrucişat anterior rupt. Căpitanul echipei naţionale va continua să fie alături de echipă la Paris, iar stafful medical analizează toate opţiunile pentru o recuperare cât mai rapidă", a anunţat joi, pe Facebook, Federaţia Română de Handbal.

În semifinale, România va întâlni Rusia, vineri, de la ora 18.30 (în direct la TVR 1 şi TVR HD), la Paris.



12