FC Viitorul Constanţa este, fără îndoială, echipa cu cele mai mari probleme de efectiv din acest sezon. Antrenorul Cătălin Anghel poate număra pe degetele unei singure mâini etapele în care a avut la dispoziţie întreg lotul. Şi sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu Dinamo II Bucureşti, tehnicianul constănţean nu va putea miza pe mai mulţi jucători, Sandu, Sin şi Popa fiind accidentaţi, Cârstocea şi Benzar, suspendaţi, iar Lupu şi Pantelie, incerţi. În schimb, după aproximativ trei luni de absenţă, vor reveni Banoti şi Hertu, doi jucători care au lipsit mult Viitorului în faza de atac. „Ne bucură revenirile lui Banoti şi Hertu şi sperăm să ne ajute pentru că orice joc este foarte important pentru noi. Forţa echipei este mai mare când ai la dispoziţie un număr mai mare de jucători valizi, dar, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat în ultima perioadă“, a spus Anghel în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc, ieri, la Hotelul “Iaki“. Revenirea lui Banoti poate da un plus de siguranţă şi clarviziune la mijlocul terenului. „Sunt refăcut pentru acest meci şi sper să pot ajuta echipa să câştige cele trei puncte. Ne aşteaptă o partidă dificilă, Dinamo are jucători buni, dar vrem să facem o partidă bună şi să rămânem pe locul patru“, a declarat mijlocaşul în vârstă de 27 de ani. Unul dintre jucătorii cheie din defensivă, Ducu Ninu, consideră că Viitorul trebuie să demonstreze în continuare că merită locul în clasament. „La începutul sezonului mulţi spuneau că suntem doar un foc de paie, dar noi am continuat să avem rezultate bune şi am demonstrat prin joc şi atitudine că pe merit ocupăm locul patru. Acum trebuie să ne consolidăm această poziţie. Cu Dinamo, deşi avem avantajul terenului propriu, valorile sunt apropiate. Nu ne este teamă de nimeni, iar faptul că începem meciurile mai greu se datorează probabil lipsei de experienţă la nivel de echipă“. Partida FC Viitorul - Dinamo II va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, la Ovidiu, fiind arbitrată de Daniel Decă (Brăila), ajutat de Vasile Popescu (Buzău) şi Elena Muşetoiu (Cîmpulung Muscel).