Un constănţean de 47 de ani, a ajuns, vineri, în urgenţa spitalului pentru că a avut ghinionul să se afle, în jurul prânzului, în locul nepotrivit. Bărbatul mergea pe unul dintre trotuarele străzii Mircea cel Bătrân din Constanţa, în zona peninsulară, când a fost lovit de o maşină. Poliţiştii de la Rutieră spun că şoferul de 30 de ani, al unui autoturism care se deplasa dinspre strada Sulmona către strada Aristide Karatzali, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de o altă maşină care rula în faţa sa, al cărei şofer de 31 de ani, oprise la un marcaj pietonal şi a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului, şoferul primei maşini a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit un pieton. Conform poliţiştilor, conducătorul auto neatent a urcat victima în maşină şi a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde medicii au constat că bărbatul a suferit o vătămare corporală uşoară.