Neatenţia unui şofer a făcut ca o tânără de 23 de ani, din localitatea Ostrov, să fie rănită miercuri seară, într-un accident rutier produs, în jurul orei 19.00, în municipiul Constanţa. Oamenii legii spun că un bărbat de 33 de ani a condus o maşină pe Şoseaua Mangaliei. Ajuns în zona unei benzinării, au stabilit poliţiştii, acesta a acroşat o tânără de 23 de ani, din Ostrov, care traversa şoseaua pe trecerea de pietoni. În urma impactului, aceasta a fost rănită. Martorii au apelat linia unică 112, iar victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.