Un bărbat în vârstă de 66 de ani a văzut moartea cu ochii după ce, ieri dimineaţă, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier. Poliţiştii spun că Gheorghe Bozonc se deplasa pe DC 86, dinspre oraşul Năvodari către Constanţa, la volanul unui Logan. Ajuns la kilometrul 2, spun anchetatorii, din cauza neadaptării vitezei, şoferul a pierdut controlul maşinii într-o curbă. În secundele următoare, autoturismul a părăsit carosabilul, a lovit un stâlp de pe marginea drumului şi a ricoşat apoi în gardul unui imobil, avariind conducta de gaz. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit şi transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La testarea acestuia cu aparatul Drager, oamenii legii au descoperit că avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Un accident tras parcă la indigo a avut loc ieri după-amiază, în jurul orelor 15.00, în Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Duru, de 34 de ani, aflat la volanul unei maşini, se deplasa pe strada Eliberării, dinspre strada Naţionalizării către strada Dezrobirii. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei, acesta a pierdut controlul autoturismului, care a ieşit în decor şi a lovit un stâlp. Impactul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto. În momentul în care l-au testat pe şofer cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.