În Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră 2009-2013, elaborată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) se arată că accidentele rutiere provoacă pierderi economice şi sociale de 2% din PIB, iar creşterea gradului de siguranţă, prin scăderea numărului de victime, ar duce la majorarea veniturilor bugetare! „La momentul actual, estimarea pierderilor economice şi sociale datorate accidentelor rutiere ne indică o valoare de aproximativ 2% din Produsul Intern Brut (10,07 miliarde de lei, la PIB din 2008, de 503,959 miliarde de lei - n.r.). Creşterea gradului de siguranţă rutieră, concretizată prin scăderea numărului de victime, ar conduce la creşterea veniturilor bugetare”, se arată în fundamentarea proiectului de act normativ. Coordonarea implementării strategiei va fi asigurată de Consiliul Interministerial pentru Siguranţă Rutieră (CISR). În cadrul Consiliului vor fi înfiinţate comitete judeţene de siguranţă rutieră. Printre membrii CISR se vor regăsi oficiali ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii. Secretariatul CISR va funcţiona ca direcţie în cadrul Autorităţii Rutiere Române, al cărei director va fi numit de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. În termen de şase luni de la data publicării hotărîrii, consiliul interministerial va aproba prin hotărîre Planul de Acţiuni pentru implementarea strategiei, care va specifica şi sursele de finanţare identificate pentru îndeplinirea obiectivelor. Totodată, va fi înfiinţată prin hotărîre de Guvern Agenţia Naţională de Colectare şi Distribuire a Amenzilor. Agenţia va funcţiona ca o autoritate independentă în subordinea Ministerului Justiţiei, printre atribuţii fiind procesarea, administrarea şi colectarea amenzilor şi coordonarea pedepselor prin munca în serviciile pentru comunitate, ale sentinţelor custodiile, precum şi ale mandatelor de arestare. Printre obiectivele Strategiei se află reducerea numărului de persoane decedate în accidente rutiere, cu cel puţin 25% faţă de anul 2008, pînă în anul 2013, păstrarea la un nivel scăzut a numărului de victime din rîndul utilizatorilor de biciclete, mopede şi motociclete. Anul trecut, în România, numărul celor decedaţi a crescut comparativ cu anii precedenţi, ajungînd la aproximativ aceeaşi valoare ca în 1991 (3.078 de persoane). Conform estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, accidentele rutiere ar putea deveni, pînă în anul 2020, a doua cea mai importantă cauză de deces la nivel mondial, în prezent fiind pe locul nouă. La începutul mileniului III se estimează că pe glob au loc un milion de decese anual din cauza accidentelor rutiere. Instituţiile responsabile vor fi ministerele Transporturilor, Administraţiei şi Internelor, Educaţiei, Dezvoltării Regionale, Mediului, Sănătăţii, Tineretului şi Sporturilor, Economiei, Justiţiei şi Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor şi autorităţile administraţiei publice locale.