Accidentul aviatic de la Iaşi, anchetat de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedie

Accidentul aviatic de la Iaşi, anchetat de procurori

Eveniment 18 Iunie 2013 / 00:00 552 accesări

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Iaşi au început, ieri, o anchetă în cazul accidentului aviatic produs, duminică seara, în localitatea ieşeană Scânteia şi în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la prăbuşirea motodeltaplanului, în echipa care a început verificările au fost cooptaţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Transporturi şi ai Autorităţii Aeronautice Civile. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Dan Iamandi, care a mers, duminica trecută, în comuna Scânteia, unde s-a produs accidentul, a declarat că una dintre ipotezele luate în calcul ar fi ruperea elicei în timpul zborului. „Reprezentanţi de la Autoritatea Aeronautică vin la Iaşi pentru a ancheta cazul. O presupunere ar fi că s-a rupt elicea, dar, la fel de posibil, aceasta se putea frânge şi la impactul cu solul. Doar ancheta va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat“, a spus Iamandi. Această ipoteză este întărită şi de declaraţiile martorilor care le-au povestit oamenilor legii că au văzut cum elicea s-a rupt şi a retezat una dintre aripile motodeltaplanului. Aparatul de zbor s-a prăbuşit pe un câmp, duminica trecută, la aproximativ 200 de metri de prima casă din localitatea Scânteia. Cele două persoane aflate la bord au murit pe loc din cauza leziunilor grave suferite în urma impactului cu solul. Coordonatorul UPU-SMURD Iasi, Diana Cimpoesu, citata de Mediafax, a declarat ca medicii au încercat timp de aproximativ o ora sa îi resusciteze pe cei doi barbati, care au fost gasiti în stop cardio-respirator. Efortul medicilor a fost însa în zadar. Proprietarul motodeltaplanului, în vârstă de 32 de ani, care şi-a pierdut viaţa în accident, era inginer, fiind originar dintr-o comună vasluiană. Celălalt ocupant al aparatului de zbor, în vârstă de 30 de ani, este fiul unui preot din comuna ieşeană Scânteia.



12