Accidentul de avion în care a murit preşedintele-director general al grupului petrolier francez Total, Christophe de Margerie, pe aeroportul Vnukovo din Moscova, a fost cauzat de "neglijenţa criminală" a conducerii aeroportului, a afirmat marţi comitetul de anchetă rus, citat de AFP. "Nu este vorba despre un tragic concurs de împrejurări, ci de o neglijenţă criminală a funcţionarilor" care nu au reuşit să coordoneze activitatea angajaţilor lor, a indicat comitetul de anchetă într-un comunicat. Anumiţi membri ai conducerii aeroportului Vnukovo, care ar putea încerca să influenţeze ancheta, trebuie "suspendaţi din funcţie" în curând, a precizat acesta. În noaptea de luni spre marţi, un avion privat la bordul căruia se afla de Margerie s-a prăbuşit la decolare, după ce s-a lovit de un vehicul de deszăpezire. În afară de Christophe de Margerie, în accidentul de pe aeroportul Vnukovo au mai murit trei membri ai echipajului. Conform comitetului de anchetă, conductorul utilajului de deszăpezire, Vladimir Martinenko, reţinut pentru 48 de ore în cadrul anchetei, era "în stare de ebrietate" în momentul accidentului, o acuzaţie dezminţită de avocatul său. Printre scenariile posibile evocate de anchetatori figurează "o eroare a controlorilor de trafic aerian", "condiţiile meteorologice nefavorabile" şi "o eroare de pilotaj". Controlorii de trafic aerian vor fi de asemenea "examinaţi cu privire la consumul de alcool şi de substanţe psihotrope", precizează comunicatul. "Chiar dacă există deja câţiva suspecţi, este evident că pe lângă neglijenţa unor executanţi direcţi, există conducători de rang înalt ai aeroportului", subliniază comitetul de anchetă, adăugând că nu exclude noi arestări. Cutiile negre ale avionului au fost deja găsite şi predate specialiştilor pentru a fi decriptate, conform comunicatului.