Acciza contra Vuitton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ponta - Udrea, replici mondene

Acciza contra Vuitton

Eveniment 26 Martie 2014 / 00:00 589 accesări

Acciza la carburanţi este firul de care se agaţă pedeliştii şi pemepiştii în frunte cu Traian Băsescu, doar-doar or mai scădea procentele adversarilor politici. Până la urmă, învrăjbirea este lucrul la care se pricepe cel mai bine preşedintele. Nu mai departe de sâmbătă, principala portavoce băsesciană - Elena Udrea - declara că, dacă premierul Victor Ponta va renunţa la introducerea accizei, ea va renunţa la pantofii cu toc. „Totuşi, nu cred că Victor Ponta va renunţa la acciză pentru că îi place să mă vadă pe tocuri“, a continuat Udrea. De asemenea, ea a reiterat spusele preşedintelui Traian Băsescu, care a menţionat recent că acciza de şapte eurocenţi la combustibili nu trebuie aplicată, având în vedere ca în buget există suficienţi bani pentru a acoperi suma pe care Guvernul vrea să o colecteze din această taxă. Ne-am obişnuit cu Elena Udrea croşetând, învârtind sarmale şi măturând, toate pe... tocuri. Trecând peste glumele marca Băsescu, nu a întârziat să apară replica din partea premierului Victor Ponta. El a declarat, ieri, că nu există bani la buget pentru a acoperi acciza suplimentară la carburanţi, care ar trebui să intre în vigoare la 1 aprilie, aşa cum susţine Elena Udrea. Astfel, Ponta a întrebat retoric: „Ne dă Udrea 2,4 miliarde de lei? Atât de mult fac genţile doamnei Udrea? Dacă genţile ei fac 2,4 miliarde de lei, cu plăcere“. „Credeţi că am o plăcere specială să pun o acciză care să dea ocazia unora să dea lecţii de demagogie şi populism? Dacă aş putea, aş face toate taxele zero. Dar de unde luăm banii pentru şcoli, spitale, autostrăzi, armată? Eu am alte soluţii faţă de Băsescu, nu tai salariile şi pensiile şi cresc TVA“, a transmis premierul.

Taguri articol


12