Acciza din 2015, un mister și pentru Mama Omida

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Carburanții, mai scumpi după leu sau după euro?

Acciza din 2015, un mister și pentru Mama Omida

Eveniment 20 Octombrie 2014 / 00:00 893 accesări

Modul de calcul al accizelor de anul viitor nu a fost stabilit încă, dar autoritățile iau în considerare și varianta ca ele să nu mai depindă de euro, ci de leu, a declarat, în weekend, ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov. El a precizat că „ecuația“ accizei va fi publicată odată cu prezentarea bugetului: „Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să se refere la leu, iar anual să fie modificată în funcție de inflație“. Premierul Victor Ponta afirma, în urmă cu două săptămâni, că accizele pentru 2015 vor fi cu siguranţă mai mici. Nu se știe încă dacă accizele vor mai fi calculate după cursul valutar redus (comparativ cu cel folosit în 2014) anunţat de BCE, la 1 octombrie, care permite un nivel mic de taxare. Banca Centrală Europeană (BCE) a publicat o referinţă de 4,4093 lei/euro, la începutul lunii, cu 0,88% mai mică decât cea anunţată în 2013, de 4,4485 lei/euro. Anul acesta, Guvernul a luat în considerare cursul BCE din 2012, deoarece era mai mare decât cel din 2013 (care trebuia folosit în mod normal), şi a adăugat cea mai mare rată a inflaţiei, cea din septembrie 2013. Astfel, accizele au fost plătite la un curs de 4,73 lei, cu 30 de bani peste nivelul anunţat de BCE. La rândul său, și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a evitat până acum elegant subiectul. „Faptul că acciza are mod de calcul cursul de la 1 octombrie nu înseamnă că ea intră în vigoare de la aceeași dată. Avem un grup de lucru care analizează mai multe versiuni“, spunea recent Petrescu. Ea a lăsat totuși să se înţeleagă că modul de calcul al accizei va fi pus în dezbatere publică - „Toate proiectele pe care le-am avut au fost puse pe site-ul Finanțelor şi discutate cu mediul de afaceri şi cu sindicatele“.



12