Acciza la carburanţi e mai mare, dar încasările statului s-au „prăbuşit“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acciza la carburanţi e mai mare, dar încasările statului s-au „prăbuşit“

Economie 02 Martie 2018 / 16:55 1081 accesări

Încasările din accize au scăzut dramatic în prima lună a acestui an, cu 15% comparativ cu prima lună a anului trecut, în condiţiile în care acum acciza la carburanţi este mai mare decât atunci, valoric, şi sunt peste 600.000 de maşini în plus pe străzi.

Cât costă benzina şi motorina în cele mai ieftine benzinării din România

Încasările din accize au fost, în prima lună a acestui an, de 2,1 miliarde de lei, în scădere cu aproape 15% (14,9%) comparativ cu prima lună a anului trecut-2,47 miliarde, potrivit execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor. Deşi instituţia nu comunică defalcat ponderea fiecărui produs accizabil în încasări, neoficial se ştie că accizele la carburanţi reprezintă cel puţin trei sferturi din totalul încasărilor din această taxă.

Evoluţia încasărilor arată cât de mari sunt efectele modificării unei taxe de consum asupra comportamentului consumatorului. Iată de ce: În 2014, Guvernul Ponta introducea o supraacciză pe carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, cu scopul declarat că din banii strânşi suplimentar se vor construi autostrăzi. Ulterior, chiar Victor Ponta a spus că această supraacciză a fost o eroare, dat fiind că banii au intrat nu în autostrăzi, ci în bugetul mare. La finalul anului 2016, noul Guvern PSD a decis, potrivit promisiunii asumate în campania electorală, că va scoate această supraacciză începând cu 1 ianuarie 2017. Tot la 1 ianuarie, a scăzut şi cota generală de TVA, cu un punct, de la 20% la 19%. Aşadar, luna ianuarie 2017 a fost prima în care şoferii români au plătit carburanţi cu taxe mai mici. Reducerea de preţ la pompă a fost de circa 50 de bani pe litru, atunci. Cu toate acestera, încasările din acciză au fost aproape identice (scăderea a fost de doar 0,9%) comparativ cu aceeaşi lună, ianuarie, din 2016. Adică s-a consumat mai mult, iar statul a strâns aproape la fel de mulţi bani dintr-o taxă mai mică.

În toamna lui 2017, Guvernul s-a răzgândit însă şi a decis reintroducerea acestei supraaccize, pe motiv că petroliştii nu au ieftinit suficient carburanţii, iar preţul fără taxe ar fi nejustificat de mare .

În data de 15 septembrie, intrau în vigoare noile accize, mai mari cu 16 bani pe litru, decise de Guvern. Două săptămâni mai târziu, intra în vigoare, din nou, o nouă acciză, mai mare tot cu 16 bani pe litru. Înainte de a opera majorarea, ministrul Finanţelor a spus că s-a ales varianta creşterii în două etape tocmai pentru a nu crea şocuri consumatorilor. Efectul cumulat al majorării accizelor a fost, matematic, de 38 de bani pe litrul de acciză şi motorină, în benzinării, conform economica.net.

Preţul carburanţilor a crescut, treptat, şi ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, şi ca urmare, evident, a creşterii taxării. De la începutul lunii iulie şi până la jumătatea lunii decembrie, preţurile au crescut cu până la 19%. Un plin de motorină a devenit cu 42 de lei mai scump decât în vară.

Ianuarie 2018

În ianuarie 2018, încasările din accze au scăzut cu 15% faţă de ianuarie 2017, aceea fiind prima lună cu acciză scăzută. Statul a pierdut la capitolul accize aşadar aproape 370 de milioane de lei, în ianuarie 2018, raportat la ianuarie 2017. Asta în condiţiile unei taxe mai mari şi, teoretic, a lărgirii bazei de taxare.: parcul auto al României a crescut cu 630.000 de maşini în anul 2017, din cauza eliminării timbrului de mediu.



12