Fermierii ar putea beneficia, pe perioada 2010-2012, de o acciză redusă pentru motorina utilizată în agricultură, de 21 euro pe 1.000 de litri, faţă de acciza standard de 293 euro pe 1.000 de litri, sprijin care presupune un efort bugetar anual de 190 milioane euro. Nivelul redus al accizei se va aplica pentru o cantitate totală anuală de motorină de maximum 700,646 milioane litri utilizată drept combustibil la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal (până la 597,226 milioane litri), zootehnic (99,72 milioane litri) şi îmbunătăţiri funciare (3,7 milioane litri), potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, privind instituirea schemei de ajutor de stat, elaborat de ministerele Agriculturii şi Finanţelor. Beneficiarii proiectului vor fi persoanele juridice şi producătorii agricoli individuali persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, precum şi asociaţiile de producătorilor agricoli care exploatează terenuri agricole şi efective de animale sau execută lucrări de îmbunătăţiri funciare. Schema de reducere a accizei la motorină se aplică prin acordarea de restituiri beneficiarilor. Cu ocazia fiecărei aprovizionări cu motorină, beneficiarii vor solicita documentele fiscale de vânzare (facturi fiscale), emise de furnizori pe numele acestora. Ulterior, producătorii se vor adresa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin centrele judeţene sau locale, pentru determinarea şi restituirea sumelor reprezentând diferenţa de accize. Astfel, beneficiarii trebuie să depună, în maxim 60 de zile de la finele trimestrului pentru care se solicită restituirea, o cerere însoţită de facturile fiscale justificative ale cantităţilor de motorină achiziţionate. Datele centralizate de APIA vor ajunge la Ministerul Agriculturii, care le va transmite Finanţelor. După ce Finanţele vor alimenta contul de subvenţii al APIA, fondurile vor ajunge la solicitanţi. Normele metodologice privind condiţiile de eligibilitate, modul de solicitare, respectiv de restituire a sumelor reprezentând diferenţe de accize, precum şi procedurile de verificare şi control a utilizării motorinei vor fi aprobate prin ordin al ministrului Agriculturii în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern.
Vânzarea sau utilizarea motorinei achiziţionată cu acciză redusă în alte scopuri decât pentru cele prevăzute de legislaţie este interzisă, atrage obligarea beneficiarului la plata diferenţelor de accize şi a unei amenzi cuprinsă între 5.000 de lei şi 20.000 de lei. Fermierii au cerut autorităţilor, în mai multe rânduri, reducerea accizei la motorină. Federaţia Naţională a Patronatelor din Agricultură anunţa, în ianuarie, că agricultorii români cumpără motorina la un preţ dublu faţă de producătorii din alte state UE, cauza acestei diferenţe de preţ fiind accizele ridicate.