Acciza suplimentară la carburanţi stă în picioare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acciza suplimentară la carburanţi stă în picioare

Economie 29 Ianuarie 2014 / 00:00 506 accesări

Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, spune premierul Victor Ponta, care subliniază că vestea i-a fost dată şi preşedintelui Traian Băsescu de către FMI şi CE. El adaugă că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI. Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum. La finele săptămânii trecute, Băsescu spunea, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil. El preciza însă că nu va bloca decizia Guvern - FMI. La rândul său, premierul Ponta a afirmat de mai multe ori că, în mod normal, acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele nu se va mai putea opune, iar efectul măsurii va fi analizat după primul semestru.

Taguri articol


12