Accizele în 2015 vor fi calculate în lei, nu în euro, și vor fi menținute la valoarea din 2014, urmând ca din 2016 să fie indexate cu inflația, a declarat ieri ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu. „Acciza în 2015 va fi la aceeași valoare nominală, în lei, cu cea de anul acesta. În termeni reali, acciza scade, pentru că există o inflație de aproximativ 1,5%. Din 2016 încolo, valoare va fi indexată cu inflația. Cine a plătit 10 lei în 2014 va plăti 10 lei și anul viitor. Mi se pare normal ca acciza să fie în lei. Suntem în România, plătim la supermarket în lei, primim salariul în lei, nu văd de ce acciza ar trebui exprimată în euro“, a spus Petrescu. Ministrul a afirmat că au fost analizate mai multe posibilități și a menționat că s-a opus de la început unei formule complicate, care se modifică de la an la an. „În trecutul apropiat, formula de calcul conținea și o rată de schimb euro/leu dată la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană. Acest lucru nu este necesar. Practic, făceam asta pentru că, în fiecare an, Comisia Europeană trebuia să verifice dacă acciza este deasupra minimului comunitar“, a spus Ioana Petrescu.