Actriţa Clara Vodă s-a aflat la Constanţa, oraşul în care s-a născut, cu ocazia premierei din 19 aprilie a lungmetrajului „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru. De fapt, cu greu ar putea refuza o invitaţie la Constanţa, fiind oraşul său de suflet. Iar sensibilitatea şi emoţia pe care le degajă în fiecare rol n-ar mai fi la fel de puternice dacă s-ar detaşa de normalitatea unui om obişnuit. Clara Vodă se remarcă în peste 30 de scurtmetraje şi lungmetraje realizate în ritm constant în ultimii 15 ani.

A pus la fel de mult entuziasm şi virtuozitate în personajele din „Moartea domnului Lăzărescu” şi din „Aurora”, filmele lui Cristi Puiu, în „Felicia, înainte de toate” în regia lui Răzvan Rădulescu, „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, în „Loverboy” de Cătălin Mitulescu, în „Despre oameni şi melci”, semnat de Tudor Giurgiu. Un loc deosebit în filmografia sa îl ocupă colaborarea cu Adrian Sitaru, fiind o prezenţă constantă şi în scurtmetrajele şi în lungmetrajele regizate de acesta, precum „Colivia” sau „Valuri”, dar şi în „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” sau „Domestic”. „M-am străduit să fac roluri diferite. Am avut şi norocul să lucrez cu regizori buni, am avut curajul şi susţinerea lor să pot să încerc de fiecare dată altceva. Ca să spun un secret, cam acesta este ţelul meu în actorie. Încerc de fiecare dată să fiu altfel. Nu îmi place să mă repet, nu îmi place să mă joc pe mine, nu îmi place să joc sentimentele mele, stările mele, pentru că mi s-ar părea banal o viaţă întreagă să fac numai acest lucru. Nu m-ar îmbogăţi cu nimic”, ne-a dezvăluit cu sinceritate actriţa Clara Vodă într-un interviu din care publicăm prima parte.

Reporter (R.): Lucraţi cu regizori atât de diferiţi, cum reuşiţi să le faceţi faţă?

Clara Vodă (C. V.): Cred că sunt foarte ascultătoare. (râde). Cred că am înţeles pe parcursul anilor că un actor trebuie să intre în lumea pe care un regizor o compune. Momentul în care începi să ai păreri, când vrei să îţi impui propria viziune asupra personajului sau asupra filmului şi nu eşti în concordanţă cu regizorul, atunci colaborarea se deteriorează. De exemplu, Florin Şerban are o modalitate aparte de a lucra cu actorii. Practic nu îţi dă nicio indicaţie, îţi pune doar întrebări şi atunci personajul ţi-l descoperi singur. Simţi că personajul este al tău, nu ai senzaţia că regizorul vrea ceva de la tine. Îţi dai seama că de fapt tu vrei să fii personajul respectiv. Nu ştiu dacă a învăţat asta la Universitatea Columbia sau, pur şi simplu, vine din intuiţia lui. În cazul meu a funcţionat foarte bine.

R.: Totuşi şi dvs. le daţi o şansă regizorilor să lucraţi împreună.

C. V.: Sper. Nu vreau să joc modestia acum. (râde) Probabil că dacă aş fi lipsită de talent, nu aş fi solicitată. Am fost un actor care a muncit mult pentru cariera lui. Lucrurile nu mi-au venit uşor. Fiind pasionată de profesia aceasta, am încercat tot timpul să mă reinventez. Cred că asta place. Regizorii îşi dau seama că eu nu o să recurg niciodată la clişee, la vechile trucuri făcând alt film. Am învăţat şi de la George Constantin că, atunci când începi un rol, trebuie să te gândeşti că de fapt nu ai mai jucat niciodată în viaţa ta şi că acesta este primul rol. Atunci se deschid cu siguranţă alte porţi. Nu mai ai preconcepţii, nu mai ai senzaţia că le ştii pe toate... Totdeauna mi-am spus că de fapt nu ştiu nimic. Şi chiar aşa e. Dacă întrebaţi un actor mare la sfârşitul vieţii despre actorie, va spune că de fapt nu a înţeles nimic şi nu ştie nimic. (Va urma)