Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, care va intra în vigoare pe 16 martie, este un pas valoros și poate deveni o verigă importantă a unui program național coerent de prevenție, care va trebui să fie definit prin consultarea profesioniștilor din domeniu și a populației, susțin specialiștii. ”Modalitatea cea mai eficientă de a scădea mortalitatea cardiovasculară este prevenția. Este datoria noastră, a tuturor celor ce activăm în serviciile medicale și de învățământ, în mișcarea sportivă, în mass-media sau în lumea politică, să asigurăm informarea corectă a populației privind factorii de risc și să promovăm un stil de viață și alimentar sănătos”, a declarat președintele Fundației Române a Inimii, prof. dr. Ioan Mircea Coman, potrivit unui comunicat. La rândul său, președintele Societății Române de Pneumologie, prof. univ. dr. Florin Mihălțan, citat de Agerpres, a afirmat că pericolele fumatului sunt la tot pasul - de la generare de cancere extrem de variate, precum cel pulmonar, bronșic, esofagian, până la o multitudine de boli cardiovasculare și respiratorii. ”Fumatul acționează atât ca factor cauzal, cât și în calitate de factor de risc. Legea fumatului este un pas important pe linia prevenției bolilor cardiovasculare și a controlului tabagismului, o recuperare a aproape 10 ani de întârziere în acest domeniu”, a spus prof. Mihălțan. Potrivit specialiștilor, alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice și stresul sunt factori de risc ce pot fi eliminați prin modificarea stilului de viață.