Un constănţean acuzat că a racolat mai multe persoane pe care le-a dus în Spania cu scopul de a le sechestra şi a le obliga să muncească în condiţii de nedescris a fost achitat, ieri, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa. Iniţial, Ionel Matei a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la cinci ani de închisoare, însă acum a scăpat de orice răspundere penală. De altfel, el a fost singurul prezent în faţa instanţei din tot grupul acuzat de trafic de persoane. Când a fost audiat de judecători, Matei a dat vina pe ceilalţi patru complici, Marian Cristea, Dănuţ Cristea, Constantin Florin Curt şi Vasile Curt, susţinând că el a fost, de fapt, o victimă a acestora. „În ultimele zile de muncă în Spania, oamenii erau din ce în ce mai revoltaţi, din cauza hranei şi a condiţiilor de locuit. Ei au fost nevoiţi să fugă noaptea, însă fraţii Curt şi Marian Cristea au plecat după ei şi m-au luat şi pe mine. Atât eu, cât şi soţia mea, am fost ameninţaţi de cei trei că va trebui să restituim 1.200 de euro, altfel nu vom mai vedea România! Eu şi soţia am lăsat în ţară şapte copii, am muncit şi nu ni s-au dat banii pe munca prestată. Ne-am întors în ţară abia după ce am muncit încă trei zile, pentru care am primit 300 de euro, 200 de euro am dat pe transport, iar acasă am ajuns cu 40 de euro” , a declarat Ionel Matei. El a adăugat că a avut o înţelegere cu ceilalţi complici, în sensul că dacă reuşeşte să strângă cât mai mulţi oameni din Constanţa, nu îi vor mai cere bani ca să plece în Spania. Ionel Matei a spus că ceilalţi patru acuzaţi nu le-ar fi comunicat oamenilor veniţi la muncă în Spania că trebuie să lucreze şase luni doar pentru a-şi plăti transportul şi comisioanele de deplasare care ar fi fost suportate de cei patru complici. În ceea ce îi priveşte pe Marian Cristea, Dănuţ Cristea, Constantin Florin Curt şi Vasile Curt, aceştia rămân cu pedepsele de câte cinci ani de detenţie fiecare la care au fost condamnaţi, în lipsă, de Tribunalul Constanţa întrucât instanţa superioară le-a respins apelurile. Precizăm că cei patru nu s-au prezentat niciodată la proces şi au transmis, prin intermediul avocaţilor angajaţi, că sunt în Spania, unde muncesc pentru a-şi întreţine familiile şi că se tem să vină în România. Conform rechizitoriului, în 2007, cei cinci au recrutat, în vederea exploatării prin muncă, 24 de cetăţeni români de pe raza judeţelor Giurgiu şi Constanţa, dar şi din Bucureşti, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit, la cules de măsline, în Spania. Anchetatorii au stabilit că, în Spania, oamenilor li s-au luat actele de identitate şi au fost duşi pe o plantaţie de măslini, unde au trăit în condiţii mizere. Victimele care protestau erau deseori lovite şi ameninţate cu acte de violenţă, astfel că era menţinută o permanentă stare de teroare. Drept hrană li se serveau conserve expirate şi mezeluri de la groapa de gunoi. Muncitorii au reuşit să fugă şi să ia legătura cu autorităţile române de la Consulatul României din Sevilla, cerând sprijin pentru a fi retrimişi în ţară şi a se lua măsurile legale împotriva celor responsabili pentru situaţia creată.