Achiziţii cu cântec la CNAS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Achiziţii cu cântec la CNAS

Sănătate 13 Februarie 2014 / 00:00 855 accesări

DNA a anunţat că Lucian Duţă este urmărit penal pentru abuz în serviciu, pentru că a aprobat actele întocmite de CNAS privind achiziţia unor servicii de mentenanţă în cazul aplicaţiilor informatice de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate. Procurorii anticorupţie au dispus urmărirea penală a lui Nicolae Lucian Duţă, preşedintele CNAS la data faptelor, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de abuz în serviciu (două acte materiale) şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat de presă al DNA. „În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada ianuarie - aprilie 2010, CNAS a organizat procedura de achiziţie pentru „servicii de mentenanţă şi suport tehnic pentru sistem ERP” (aplicaţie informatică de management al resurselor). Licenţele de exploatare a sistemului ERP fuseseră achiziţionate de la SC Siveco România SA în perioada 2003-2007“, a precizat DNA.

Anchetatorii au stabilit că procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă din anul 2010 a fost iniţiată în trei rânduri, întrucât, în primele două cazuri, actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanţelor în cel de-al doilea. "Prin această procedură s-au achiziţionat mentenanţă şi suport tehnic pentru toate licenţele deţinute la nivelul CNAS şi al caselor judeţene, respectiv pentru un număr de 1.296 licenţe, fără a se ţine seama de faptul că nu toate aceste licenţe erau utilizate", potrivit DNA. Din datele obţinute până în prezent de procurori a rezultat că cel puţin 268 de licenţe nu erau utilizate, astfel că, prin achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru acestea, s-ar fi produs un prejudiciu CNAS şi Caselor Judeţene de peste 150.000 de euro, fiind realizat, totodată, „şi un avantaj patrimonial în favoarea SC Siveco România SA“. „Concret, în calitate de preşedinte al CNAS, suspectul Duţă Nicolae Lucian a aprobat actele întocmite de CNAS în cadrul procedurii de achiziţie desfăşurate în perioada ianuarie - aprilie 2010, prin care se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv, şi, la data de 29.04.2010, a semnat Acordul-cadru prin care, de asemenea, se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv, ceea ce a dus la crearea prejudiciului sus-menţionat", au arătat procurorii. În primele două cazuri, actele de procedură au fost anulate, însă în al treilea caz, procedura a fost finalizată, achiziţionându-se mentenanţă şi pentru licenţe neutilizate la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Caselor Judeţene, a precizat sursa citată. Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Lucian Duţă calitatea de suspect, în conformitate cu prevederile articolului 307 din Codul de Procedură Penală.



12