Din această lună, achizitorii publici vor fi instruiţi, timp de un an, să promoveze achiziţiile publice ecologice, prin intermediul unui proiect cofinanţat în proporţie de 85% de Uniunea Europeană, în valoare de 803.460 lei, aprox. 200.000 euro. Proiectul cu finanţare europeană \"Promovarea achiziţiilor publice ecologice prin crearea unui cadru favorabil pentru instruirea achizitorilor publici\" este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi va fi derulat de Ministerul Mediului, în parteneriat cu Institutul Naţional de Administraţie. „Scopul acestui proiect este modernizarea administraţiei publice centrale, din punct de vedere al achiziţionării de produse, servicii şi lucrări, pentru a include criterii ecologice în documentaţia de atribuire, reducînd astfel impactul asupra sănătăţii umane şi asupra mediului. Proiectul se adresează specialiştilor în achiziţii publice din administraţia publică centrală\", se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului. La sfîrşitul proiectului vor fi formaţi şi certificaţi 40 de achizitori publici în domeniul achiziţiilor publice ecologice. Achizitorii vor învăţa cum să introducă criterii ecologice în caietele de sarcini cînd se fac licitaţii de bunuri, servicii şi lucrări. Cursurile se vor desfăşura după modelul „formare de formatori”, pentru ca achizitorii instruiţi în cadrul acestor module să aibă oportunitatea de a instrui alţi colegi de branşă în domeniul achiziţiilor ecologice. În plus, proiectul va avea în vedere elaborarea unui Ghid pentru susţinerea de sesiuni de training în domeniul achiziţiilor publice ecologice şi a unei reţele a achizitorilor publici specializată în domeniul achiziţiilor publice ecologice.