UNITĂŢI DE REVERIFICARE Memorandumul aprobat de premierul Victor Ponta referitor la consolidarea sistemului de management şi control al achiziţiilor publice a determinat Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) să ia o serie de măsuri pentru a atrage mai uşor bani europeni. Începând cu 1 august, la nivelul Organismelor Intermediare (OI), cum este cazul agenţiilor de dezvoltare regională, în cadrul serviciului de verificare proiecte, se înfiinţează unităţi de verificare a achiziţiilor publice şi a conflictului de interese. Într-o adresă emisă de AM POR se specifică că unitatea de verificare a achiziţiilor publice va fi formată din minimum patru persoane. Fiecare OI va analiza numărul de proiecte pe care le are în portofoliu precum şi pe cele care urmează să fie semnate, pentru a stabili numărul maxim de persoane care vor lucra în unităţile de verificare a achiziţiilor publice. Atribuţiile unităţilor de verificare includ verificarea achiziţiilor publice, independent de procesarea cererilor de rambursare, precum şi reverificarea achiziţiilor publice dispuse de Autoritatea de Certificare şi Plată, Autoritatea de Audit, Comisia Europeană şi AM POR.
MĂSURI CORECTIVE În primele trei luni de activitate cu noua structură, AM POR va verifica 100% achiziţiile publice deja trecute sub lupa unităţilor de verificare. În adresa AM POR se explică faptul că în cazul în care se constată că OI nu a verificat corect achiziţia publică o va returna instituţiei intermediare fără a mai ţine cont de concluziile verificărilor sale, iar în funcţie de numărul de dosare returnate se vor aplica măsuri corective pe baza calcului ratelor de eroare. În funcţie de rezultat, se va stabili procentul cu care se vor reduce salariile angajaţilor OI care au efectuat verificările, într-o limită maximală de 10%. O excepţie o reprezintă OI care se ocupă de achiziţiile pe turism, unde măsura corectivă e mult mai dură, putând să meargă până la retragerea atribuţiilor delegate pentru verificarea achiziţiilor publice.