ACL stă pe un butoi cu pulbere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ACL stă pe un butoi cu pulbere!

Eveniment 05 Noiembrie 2014 / 00:00 700 accesări

Supărare mare în PNL și PDL după ce Klaus Iohannis a fost bătut măr în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă până acum peneliștii și pedeliștii au lăsat să se înțeleagă faptul că în ACL curge numai lapte și miere, acum, la primul impas major, buboiul s-a spart. În alianța ACL pare că lucrurile stau să degenereze, după ce Klaus Iohannis a fost contrazis de unul din prim-vicepreședinții PDL cu privire la strategia care trebuie abordată în turul II în ceea ce privește susținerea din partea altor candidați. “Nu voi negocia cu niciun politician, însă, ca să fie foarte clar, eu îmi doresc votul românilor”, a răspuns Iohannis. În replică, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a punctat că are un punct de vedere diferit de cel al lui Iohannis. ”Negocierile cu ceilalţi candidaţi de dreapta din primul tur nu trebuie neglijate din orgoliu sau dintr-o doză de superficialitate”, a explicat el.

ȚIPETE Iar acesta nu a fost singurul conflict în interiorul ACL. Luni noapte, Vasile Blaga a răbufnit împotriva unor lideri liberali din cauza rezultatelor slabe și lipsei de mobilizare, fiind vizați în primul rând Marian Petrache, președintele CJ Ilfov, și Teodor Atanasiu, care coordonează PNL București. Potrivit unor surse din ACL, Blaga ”țipa în eter să audă toți peneliștii”. Acesta i-ar fi criticat deschis în timp ce curgeau datele pe monitorul cu informații despre votul în țară. De față ar fi fost și Klaus Iohannis, căruia Blaga i-ar fi spus: ”Cum e posibil așa ceva, ai dumneavoastră erau la butoane”. Criticate de Blaga ar fi fost și alte județe unde s-au înregistrat rezultate slabe, sub cele de la europarlamentare: Botoșani, Giurgiu, Călărași, Hunedoara și Iași. ”Voiați să luați capul șefului de la Bistrița”, ar fi răbufnit Blaga către liberali.

Taguri articol


12