22 Noiembrie 2024, 20:20
Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” (CN ACN) Constanţa a redus la jumătate tarifele percepute la tranzitul de containere pe canalele Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia Năvodari, pentru a stimula cererea, întrucît, în prezent, beneficiarii preferă transportul rutier. Tarifele scad astfel de la 30 de cenţi la 15 cenţi pe tonă capacitate, a declarat directorul CN ACN, Valentin Zeicu. Pe cele două canale, traficul în luna aprilie a totalizat 1,44 milioane tone capacitate, principalele mărfuri tranzitate fiind cerealele (324.713 tone) şi produsele minerale brute, precum nisipul, pietrişul şi materialele de construcţii (106.401 tone). În primele patru luni ale anului traficul a fost de 7,2 milioane tone capacitate.