În această perioadă se încearcă o acomodare în ceea ce priveşte sistemul reţetelor electronice, a declarat, la Conferinţa Medicilor de Familie care se susţine în aceste zile în staţiunea Mamaia, consilierul în cadrul Ministerului Sănătăţii, dr. Emil Imbri. „S-a lăsat o perioadă pentru a vedea în ce locuri ne împotmolim. Vom analiza, în septembrie, de ce în unele locuri merge şi în unele nu”, a declarat consilierul. Totodată, oficialul a anunţat că, de la 1 ianuarie 2013, va începe prescrierea doar pe reţetele electronice. Cât priveşte problemele ce au fost sesizate până acum, el a subliniat că acestea sunt întâlnite la farmacii. „Pacienţii vin cu reţete electronice, iar farmaciile nu reuşesc să acceseze sistemul şi apare refuzul în a elibera unul din cele două sau trei medicamente prescrise”, spune dr. Imbri, care a menţionat că în momentul de faţă sunt semnalate probleme în sistemul informatic tehnic. (A.G.)