Dezastrul provocat de furtuna de acum câteva luni încă ne face să ne amintim de ea. Şcoli, biserici şi multe locuinţe au rămas atunci fără acoperiş. Motivele au fost diverse. Unele acoperişuri erau foarte vechi, altele prost montate. În a doua categorie s-a încadrat şi acoperişul bisericii din Cuza Vodă, pus în urmă cu vreo patru ani. Pentru că nu a fost prins bine de lucrătorii care au avut sarcina cu pricina, de pe lăcaşul de cult a zburat o bucată sănătoasă de tablă. Primarul Nicolae Horneţ spune că Primăria nu a avut bani să remedieze imediat problema şi acum, la fiecare rafală de vânt, „se umflă tabla şi se aude de parcă zici că vântul o să ia biserica cu totul“. „În plus, plăcile de tablă care formează acoperişul sunt destul de mici şi, din cauza „lacunelor” scârţâie acum cum nu se poate mai rău“, a mai spus primarul, care a adăugat că din puţinii bani pe care îi are în bugetul local a comandat tabla necesară pentru refacerea acoperişului lăcaşului de cult. „Vom vedea cum ne vom descurca mai departe, dar era o problemă pe care trebuie să o rezolvăm dacă vrem să mai avem biserică“, a mai spus primarul. (I.H.)